NOU PENTRU AFACEREA TA! Depune un proiect în cadrul Programului Operațional Regional– POR 2.2

Știai că IMM-urile sunt cel mai important element de creștere economică la nivelul Uniunii Europene? Ele sunt responsabile pentru mai mult de doua treimi din locurile de muncă din sectorul privat European. In aceste condiții sprijinirea și dezvoltarea acestei categorii de business a fost și va fi în continuare o prioritate în logica finanțărilor nerambursabile.

Iată așadar un nou apel de finanțare destinat îmbunătățirii competitivității întreprinderilor mici şi mijlocii gestionat de Programului Operațional Regional (POR 2.2) care se va lansa în data de 23 februarie 2017 și se va închide în 23 august 2017.

Ce fel de societăți pot beneficia de finanțare?

  • cele care se încadrează în categoria IMM-urilor din mediul urban sau a întreprinderilor mijlocii din mediul rural[1]. Se poate solicita finanțare nerambursabilă de min. 200.000 euro și max. 1.000.000 euro la care se adaugă contribuție proprie care variază între 55% și 30% în funcție de regiunea de dezvoltare și tipul de IMM.
  • cele care au înregistrat un număr mediu de cel puțin 3 salariați, au desfășurat activitate pe o perioada corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral și au înregistrat profit din exploatare in anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare.
  • cele care vizează o investiție într-un domeniu cu potențial competitiv identificat in Strategia Națională pentru Competitivitate [2]

Ce fel de investiții se pot realiza?

În baza Cererii de finanțare și a Planului de Afacere, întreprinderea are la dispoziție maxim 36 de luni în care să realizeze investiția inițială într-un singur domeniu de activitate (clasă CAEN) care poate să vizeze:

  • Crearea unei unități noi (construirea și dotarea unui spațiu de producție/prestare servicii) sau Dotarea cu echipamente a unui imobil existent în scopul reconversiei acestuia și a demarării unei noi activități economice.
  • Extinderea capacității unei unități existente prin creșterea volumului cel puțin unui produs/serviciu. Presupune menținerea sortimentației și a proceselor de producție deja  existente
  • Diversificarea producției unei unități  prin produse/servicii  care nu au fost fabricate / prestate anterior în unitate.  Presupune că noile produse/servicii se adaugă gamei sortimentale deja fabricate/prestate

NB: Se obține punctaj maxim dacă domeniul de activitate (clasa CAEN) în care se realizează investiția este cuprins într-una din diviziunile 13, 14, 15, 16, 26, 27, 28, 29, 31, 43.

Ce tipuri de cheltuieli se pot deconta?

Pentru realizarea investiției inițiale, apelul POR 2.2 permite obținerea de finanțare nerambursabilă pentru următoarele categorii majore de cheltuieli:

  • Amenajarea terenului
  • Asigurarea utilităților
  • Proiectare şi asistenţă tehnică (inclusiv elaborarea cererii de finanțare şi a planului de afaceri)
  • Investiția de bază (construcții, instalații, dotări)
  • Active necorporale (brevete, licențe, programe informatice, instrumentelor de comercializare on-line etc)
  • Activitățile obligatorii de publicitate și informare
  • Activitatea de audit financiar extern
  • Activități specifice (certificare/recertificare a produselor, serviciilor, proceselor; participarea la târguri, misiuni comerciale, expoziţii, în calitate de expozant)

Cererile de finanțare depuse în primele 2 luni de la lansarea apelului (până în 23 aprilie) vor parcurge etapele de verificare, urmând a fi direct contractate cele care au obținut cel puțin 85 de puncte.

Îți putem oferi informații suplimentare pentru accesarea acestei oportunități de finanțare, inclusiv toate condițiile pentru obținerea punctajului maxim.

Scrie-ne pe adresa office@metodica.ro  sau completează formularul de contact, iar unul dintre consultanții Metodica va lua legătura cu tine în cel mai scurt timp.

 

[1]Constituite în baza Legii 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare și în baza Legii 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată,cu modificările și completările ulterioare.

[2] http://www.minind.ro/PROPUNERI_LEGISLATIVE/2014/SNC_2014_2020.pdf

APETROAIEI Ramona Albertina

Senior consultant in scrierea si implementarea proiectelor cu finantare nerambursabila din surse publice/private la nivel national si international. Formator autorizat pentru Engleza in Afaceri si Comunicare in Limba Engleza.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *