Noutăți, previziuni și exemple practice despre Programul Start-up Nation

Programul de stimulare a antreprenoriatului despre care atât consultanții cât și viitorii antreprenori vorbesc în ultima vreme este aproape de lansare. Încă de la prima formă a Ghidului Solicitantului supus consultării publice au existat nenumărate propuneri de modificare și îmbunătățire a condițiilor pe care noile afaceri trebuie sa le îndeplinească. Se pare că, după analizarea propunerilor, vom avea în perioada imediat următoare o nouă Grilă de Evaluare, iar până la mijlocul lunii aprilie celelalte documentelor oficiale (model de plan de afaceri, contract de finanțare etc).

Este clar deci că ne aflam pe ultima suta de metri înaintea lansării acestui mult așteptat Start-up Nation, urmând ca în data de 2 mai să se deschidă înscrierile.

Ce trebuie sa știți: 

  • Firma trebuie sa fie înființată după data de 30 ianuarie 2017
  • Puteti achiziționa echipamente, mașini, utilaje, software, echipamente IT, instalații de economisire energie etc
  • Salariile, chiriile, paginile web si promovarea vor fi cheltuieli eligibile
  • TVA eligibil pentru aplicanții neplătitori de TVA.

Daca aceste modificări importante vor rămâne și in forma finală a ghidului, constatăm că salariile, chiriile si TVA-ul decontate prin proiect, reprezintă un mare ajutor pentru viitorii antreprenori.

Analizând grila de punctaj, constatăm că cei care vor desfășura activități in domeniul IT pornesc cu prima șansă, urmați de cei care optează pentru producție, industrii creative, servicii, comerț si alte activități.

Cu toate acestea, diferența reală se va realiza la numărul de locuri de munca nou create si la categoria de angajați.

Important: absolvenții din anul 2012 sunt considerați categorie dezavantajată, deci spre ei se vor orienta cei care vor sa obțină un punctaj superior)

In final, vă prezentăm calculul nostru orientativ cu privire la cheltuirea bugetului și asigurarea sustenabilității pentru un proiect cu punctaj maxim.

Exemplu:

Afacere nouă în domeniul IT sau producție – sprijin solicitat 200.000 lei

Premise:

  1. 60% din buget va fi alocat echipamentelor, mașinilor, utilajelor, software etc. – 120.000 lei
  2. Se vor crea 3 locuri noi de muncă cu norma întreagă, din care minim 2 sunt persoane defavorizate ( inclusiv absolvenții din anul 2012) – 64.188 lei reprezintă costul celor 3 salarii timp de 12 luni
  3. Diferența de 15.812 lei se poate folosi pentru promovare sau alte activități relevante.

Concluzii:

Sustenabilitatea acestor proiecte este de minim 3 ani, timp în care cei trei angajați trebuie să își continue activitatea cu norma întreaga. Astfel, urmând același raționament, cheltuielile salariale în cele 36 de luni se vor ridica la minim 192.000 de lei.

Considerăm ca aceasta finanțare este extrem de utilă celor care vor propune planuri de afaceri reale, sustenabile și care vor putea să genereze continuitate si creștere constantă.

 

Îți putem oferi informați suplimentare despre oportunitățile de start-up în antreprenoriat pentru anul 2017 precum și analize personalizate potrivite cazului tau.

 Scrie-ne pe adresa office@metodica.ro  sau completează formularul de contact, iar unul dintre consultanții Metodica va lua legătura cu tine în cel mai scurt timp.

Andrei POP

Andrei Pop - fondator și manager al Metodica-Designed for Education. Pasionat de proiecte și idei inovatoare, Andrei va împărtăși din experiența sa de peste 10 ani în domeniul finanțărilor nerambursabile. El a activat în management de proiect, în diferite roluri și funcții. Experiența sa se materializează în investiții de peste 5 mil. EUR, buget total cumulat al diferitelor proiecte coordonate și evaluate de-a lungul timpului.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *