UPDATE: Start-Up Nation 2017

Beneficiarii aplicațiilor înregistrate în cadrul competiției de proiecte derulate în interiorul Programului Start-Up Nation 2017 trec în aceste zile prin prin etapa de evaluare a Planurilor de Afaceri. Autoritatea finanțatoare transmite până la închiderea perioadei de evaluare solicitări de clarificări și scrisori de înștiințare privind admiterea de principiu la finanțare. Momentan sunt contactați cei care au întrunit pragul de 100 de puncte, urmând ca treptat să fie contactați cei cu punctaje în ordine descrescătoare, în limita bugetului alocat.

Conform informațiilor furnizate de Ministrul Ilan Laufer, în cadrul conferinței de presă de azi, beneficiarii Programului care obțin creditele punte de la una dintre cele 3 bănci partenere vor avea posibilitatea de a investi imediat pentru derularea planurilor de afaceri, în timp ce beneficiarii care au optat pentru metodele cererii de plată sau a rambursării cheltuielilor efectuate vor trebui să aștepte până la rectificarea bugetară estimată pentru luna octombrie 2017.

Conform ultimelor date publice* până în prezent, în cadrul programului Start-Up Nation 2017 s-au evaluat circa 4.400 de planuri de afaceri, din care aproximativ 3.300 au fost admise pentru finantare. Rata de respingere a planurilor de afaceri depuse a ajuns la un procent de 12%.

Agenția Județe arondate Dosare transmise  Dosare verificate Dosare admise Dosare în clarificări Dosare respinse  Ultimul RUE verificat
Brașov BV – CV – SB 1073 325 245 37 43 6465
Cluj – Napoca BH-BN-CJ-MM-SM-SJ 4375 1388 1019 206 163 6246
Craiova DJ-GJ-MH-OT-VL 1626 301 207 19 75 4033
Constanța BR-BZ-CT-GL-TL-VN 1887 367 310 20 37 4409
Iași BC-BT-IS-NT-SV-VS 1993 318 177 112 29 4143
Ploiești AG-B-CL-DB-GR-IL-IF 5558 884 746 10 128 2897
Tg. Mureș HG-MS-AB 1090 441 291 107 43 7811
Timișoara AR-CS-HD-TM 1712 400 335 41 24 4721

*fonduri-structurale.ro

De asemenea, pentru persoanele care sunt interesate să depună aplicații în cadrul competiției de proiecte care va fi lansată în anul 2018, Ministrul Ilan Laufer anunță că nu vor exista modificări în ceea ce privește numărul minim de locuri de muncă pe care beneficiarii trebuie să le realizeze (în anul 2017 obligativitatea era să se creeze minim un loc de muncă).

Echipa Metodica vă pune la dispoziție servicii complete pentru implementarea corectă a acestei oportunități de finanțare. Contactați-ne pe adresa office@metodica.ro sau completați formularul de contact, iar unul dintre consultanții Metodica va lua legătura cu Dumneavoastră în cel mai scurt timp.

IANCU Rareș-Gheorghe

Consultant în scrierea și implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă, activ în domeniul formării profesionale a adulților.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *