MICROGRANTURI 2000 Euro în contextul crizei COVID 19

Schema de finanțare prezentată în ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei COVID-19 aflată în consultare, are ca obiectiv finanțarea microîntreprinderilor aflate în dificultate ca urmare a crizei de coronavirus.

Micrograntul este în valoare de 2000 de euro, asigură capitalul de lucru pentru categoriile de cheltuieli necesare relansării activității şi se acordă o singură data, sub formă de sumă forfetară. Fondurile alocate sunt în valoare de 100 milioane de euro din care 85 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile și 15 milioane de euro cofinanţare de la bugetul de stat.

Finanţare: 2000 euro.   Cofinanţare: 0 %
 

Cine poate participa:

  • Micro-întreprinderi care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă;
  • Persoane fizice autorizate, ONG-urile cu activitate economică din domeniile de activitate prevăzute la anexa nr. 1 la OUG, care se regăseseşte aici.
  • Persoanele fizice autorizate/cabinete medicale individuale din domeniul sănătății, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19.

Condiţii cumulative pentru a putea participa:

  • Au desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin unui an, cu excepția PFA /cabinete medicale individuale pentru care începerea activității poate să aibă loc până la data de 01.02.2020;
  • Microintreprinderile care au obținut o cifră de afaceri în exercițiul financiar anterior de cel puțin echivalentul în lei a 5.000 euro la data depunerii cererii de finanțare. Pentru PFA , ONG-uri ŞI Cabinete Medicale individuale nu se aplică această regulă.
  • Își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant.

Tipuri de cheltuieli eligible:

  • Cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri precum și alte categorii stocuri necesare activității curente/operaționale;
  • Datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități;
  • Cheltuieli privind chiria;
  • Cheltuieli privind achiziția de servicii și reparații necesare activității curente de bază;
  • Cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție;
  • Cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, tehnologii, dotări şi obiecte de inventar;

Precizăm că informaţiile din această ordonanţă de urgenţă sunt prezentate ca propuneri aflate în consultare până săptămâna viitoare, iar forma finală şi procedura de selecţie şi implementare nu este încă definitivată.

Contactați-ne pe adresa office@metodica.ro sau completați formularul de contact aici iar unul dintre consultanții Metodica va lua legătura cu dvs. în cel mai scurt timp.

STAN Andrei

Consultant în scrierea și implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă din surse publice/private la nivel național și international. Experiență din 2009 în domeniul accesării finanțărilor nerambursabile și membru în echipa de elaborare sau de implementare a peste 100 de proiecte în cadrul programelor: PHARE, SAPARD, POR, POSCCE, PNDR, POSDRU.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *