#cofinanțatAIMMAIPE | 16 august – deschidere sesiune pentru finanțarea activităților de comerț și servicii

Luna august ne aduce vești referitoare la două programe dedicate IMM-urilor. Despre finanțarea dedicată fabricilor sau atelierele mici de producție am scris în articolul anterior. Prezentul articol este dedicat finanțării activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, pe scurt,  finanțare pentru Comerț și Servicii.

Astăzi,  1 August 2017 a fost publicată procedura finală de finanțare, conform căreia se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de minim 200 de beneficiari în anul 2017. Puteți primi maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA). Pentru aceasta, trebuie să pregătiți Planul de Investiții care se depune online pe platforma Ministerului.

Cine poate aplica pentru finanțare?

16 August 2017: Deschiderea sesiunii de finanțare Comerț și Servicii

Microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii definite conform prevederilor Legii nr. 346/200, respectiv societăți si societăți cooperative care întrunesc următoarele condiții:

  • au ca obiect de activitate comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă
  • au cel puţin 1 an calendaristic de la înființare până la data depunerii proiectului
  • codul CAEN pentru care solicită finanțare este autorizat cu cel puțin 3 luni anterior datei deschiderii aplicației electronice de înscriere a planului de investiții
  • nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru

O altă veste bună!

Vizează data de depunere a proiectelor  – Ministrul Mediului de Afaceri și Comerțului, Ilan Laufer, a anunțat că programul ar urma să se lanseze pe 16 august 2017.

    Maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA) pentru activități de Servicii de Piață și Comerț

În ce puteți investi? Care sunt plafoanele maximale?

  • echipamente IT tehnică de calcul – 150.000 lei
  • cititoare pentru cod de bare – 8.000 lei
  • cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare – 10.000 lei
  • aparate de marcat electronice fiscale – 8.000 lei
  • echipamente tehnologice, mașini, utilaje şi instalații de lucru-inclusiv software-ul aferent – 250.000 lei
  • electro şi motostivuitoare, autoutilitare – 250.000 lei
  • brevete de invenție, mărci de produse si servicii (etichetare ecologica, licențe), software pentru comerțul on-line – 60.000 lei
  • mobilier și aparatură birotică – 250.000 lei
  • autoutilitară – 250.000 lei
  • certificări managementul calității/mediului/sănătății și securității ocupaționale, siguranței alimentelor – 24.000 lei
  • pagini web – 10.000 lei
  • instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile/alternative de energie – 250.000 lei
  • instalaţii de încălzire sau climatizare aferente spaţiului de comerţ sau servicii – 20.000 lei
  • cursuri de instruire pentru formare/calificare profesională/specializare/ perfecționare profesională în domeniul activităților de comercializare a produselor şi serviciilor de piață pentru care se solicită finanțare, participarea la cursuri privind noțiuni fundamentale de igienă necesare în activitățile de comercializare a produselor şi serviciilor de piață – 20.000 lei
  • comisionul de garantare aferent anului acordării garanţiei, în cazul garanţiilor acordate pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de investiţii acceptate în cadrul Programului, pentru solicitanţii care utilizează credit pentru implementarea proiectului – 16.000 lei
  • consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi implementarea proiectului – 8.000 lei
  • achiziţionarea de spaţii comerciale de comerţ sau prestări servicii în legatură directă cu activităţile codului CAEN pe care se accesează Programul. Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinaţie locativă* – 250.000 lei

Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă (Comerț-Servicii)

Spre exemplu, compania SC Komero-Fruct SRL din localitatea Gheorgheni, județul Harghita, care activează sub codul CAEN 4631 de ”Comerț cu ridicata fructe și legume” a obținut finanțare în cadrul acestui program.  Așadar, societatea și-a dotat depozitul de legume-fructe cu sistem de răcire prin achiziționarea și amenajarea unei camere frigorifice. Aceasta investiție a generat posibilitatea măririi stocului de marfă care a generat extinderea portofoliului de clienți și majorarea profitului.

Atractivitatea programului constă și în faptul că este printre puținele finanțări dedicate comerțului și serviciilor, puteți deconta consultanţa pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării şi implementarea proiectului și aveți posibilitatea de implementare prin credit al cărui comision de garantare este eligibil.

Conform procedurii, termenul limită de semnare a contractelor de finanțare care se implementează fără componenta de credit este 29 noiembrie 2017 iar  semnarea  contractelor de finanțare care se implementează cu componentă de credit este 11 decembrie 2017.

Programul Comerț 2017- sesiune de finanțare care ar urma să se lanseze pe 16 august!

Considerăm așadar că trebuie să profitați de această oportunitate de finanțare.

Vă putem oferi informați suplimentare pentru accesarea acestei oportunități de finanțare, inclusiv toate condițiile pentru obținerea punctajului maxim și pregătirea proiectului.

Contactați-ne pe adresa office@metodica.ro  sau completați formularul de contact aici iar unul dintre consultanții Metodica va lua legătura cu dvs. în cel mai scurt timp.

Tünde Csata

Tünde Csata - Economist, consultant accesare fonduri nerambursabile, evaluator independent și trainer. Tünde lucrează din 2006 în domeniul accesării finanțărilor nerambursabile. A scris, a coordonat și a evaluat proiecte care vizează dezvoltarea economică. Experiența ei se materializează în investiții de peste 3 mil. EUR, buget total cumulat al diferitelor proiecte scrise și coordonate respectiv în peste 300 de proiecte evaluate.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *