Medicii veterinari pot obține bani europeni pentru cabinetele din mediul rural

Medicii veterinari care să își desfășoară activitatea în mediul rural pot obține bani europeni pentru dezvoltarea serviciilor sanitar – veterinare de pană la 100 % din valoarea sprijinului financiar. Oportunitatea de finanțare dedicată acestora este prin PNDR 2014 -2020, Submăsura 6.2. Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale și Submăsura 6.4. Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole.

 

Sub-măsura 6.2 „Sprijin înființare activități non-agricole”

Cine poate aplica?

Medicii veterinari care nu au mai desfășurat activități sanitar veterinare ca entitate juridică și sunt dispuși să își înființeze și să dezvolte o firmă cu sediul în mediul rural care să ofere servicii sanitar-veterinare.

Sprijinul nerambursabil este de maxim 70.000 euro oferit în procent de 100% fără cofinanțare din partea solicitantului și se obține prin elaborarea unui Plan de afaceri și a unor documentații specifice acestui program.

Valoarea de 70.000 de euro se va acorda în două tranșe astfel:

  • 70% (49.000 Euro) din cuantumul sprijinului total (70.000 Euro) se va vira în contul societății după semnarea contractului de finanțare
  • 30% (21.000 Euro) din cuantumul sprijinului (70.000 Euro) se va acorda dacă societatea respectă planul de afaceri propus, fără să se depășească cinci ani de la semnarea contractului de finanțare.

Ce cheltuieli se pot efectua?

Achiziționarea de echipamente:

  • Ambulanță veterinară cu maxim 3 locuri și 2 uși de acces în cabină; (mașină tip autoutilitară, poate fi și autoutilitară de tip 4*4 dotată cu benă)
  • Mobilier specific pentru instrumentarul medical
  • Instrumentar medical specific activităților sanitar veterinare
  • Echipamente specifice (ecograf portabil, aparat radiologie mobil, targă transport animale mici; cuști pentru transport)

Salarii

  • Se pot deconta din valoarea proiectului, cheltuieli cu salariile personalului angajat în cadrul societății sanitar veterinare

Promovare și publicitate:

  • Crearea și dezvoltarea unui website pentru promovarea serviciilor sanitar – veterinare
  • Publicitatea on-line pentru rețele de social media (Facebook, LinkedIn, etc.)
  • Participarea la târguri de specialitate
  • Executarea materialelor publicitare (pliante, articole în ziar, mape de prezentare)

Toate cheltuielile propuse prin planul de afacere și care deservesc activitatea propusă prin acesta, respectiv Activități veterinare conform cod CAEN 7500, pot fi eligibile, indiferent de natura acestora.

Sub-măsura 6.4 „Înființare-modernizare activități non agricole”

Această finanțare acordă sprijin financiar de 90% din valoarea totală a proiectului de maxim 200.000 de euro, iar restul de 10% (20.000 Euro) este acoperit de solicitant (cabinetul veterinar existent).

Ce cheltuieli se pot efectua?

Amenajarea și modernizarea clădirilor:

  • amenajarea interioară a cabinetelor veterinare
  • dotarea cu mobilier specific a cabinetului
  • leasing de utilaje (ambulanță veterinară) și echipamente specifice
  • achiziția de software specific, licențe și chiar brevete

Ambele submăsuri prezentate sunt destinate entităților medicale veterinare care își înființează sau dețin punct de lucru în mediul rural. Tipurile de entități care funcționează în baza codului CAEN 7500 ”Activități Veterinare pot beneficia de finanțare și sunt următoarele:

  • Cabinet medical veterinar
  • Spital veterinar
  • Clinică veterinară

Am considerat oportună adăugarea descrierii codului CAEN 7500 în acest articol pentru a putea vizualiza mai ușor activitățile pe care le puteți dezvolta și care intră sub incidența acestui cod.
”Codul CAEN 7500 – Activități veterinare cuprinde: activități de îngrijire și control al sănătății pentru animale de ferma/de companie; activități de patologie clinica/de diagnosticare referitoare la animale; activități de ambulanța pentru animale; activități ale asistenților veterinari / personalului veterinar auxiliar.”

Precizăm că aceste informații fac referire la Ghidurile Solicitantului și condițiile sesiunii anului 2016, iar varianta finală din 2017 poate suferi modificări.

Pentru a afla mai multe informații referitor la criteriile de selecțiegrila de punctajetapele de realizare a proiectuluieligibilitatea solicitantului, alte informații suplimentare care să vă ajute în elaborarea planului de afaceri și depunerea unei cereri de finanțare, vă așteptăm să ne contactați pe adresa office@metodica.ro sau să completați formularul de contactiar unul dintre consultanții Metodica va lua legătura cu dumneavoastră în cel mai scurt timp.

STAN Andrei

Consultant în scrierea și implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă din surse publice/private la nivel național și international. Experiență din 2009 în domeniul accesării finanțărilor nerambursabile și membru în echipa de elaborare sau de implementare a peste 100 de proiecte în cadrul programelor: PHARE, SAPARD, POR, POSCCE, PNDR, POSDRU.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *